Ministrul Economiei și Ministrul Agriculturii au declarat recent că începând de astăzi, vor începe controale ale distribuitorilor de ulei alimentar, care au mărit prețul fără justificare. Autoritățile doresc să liniștească populația cu privire la falsa criză a alimentului.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, alături de Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, au început procesul de verificare ar distribuitorilor de ulei alimentat, atât pentru magazinele fizice, cât și pentru cele online, în contextul scumpirii bruște a alimentului.
„În ceea ce priveşte această criză a uleiului, am verificat cu ministrul Agriculturii, avem stocurile necesare, suficiente, şi atunci nu ar trebui să avem niciun fel de probleme privind aprovizionarea cu ulei. Şi vom intra săptămâna viitoare (săptămâna aceasta, n.a.), încă de luni, să verificăm acele site-uri şi acei distribuitori, care au crescut preţul uleiului de trei ori.”
Vreau să liniştim populaţia, nu există niciun motiv de îngrijorare că nu vom avea stocuri de ulei şi n-ar trebui să reacţionăm la aceste mesaje şi triplări, dublări de preţuri, care nu au niciun fel de justificare economică. Vom face controale şi la supermarketuri dar şi la acele magazine on-line”, a declarat Florin Spătaru, Ministrul Economiei. (CITEȘTE ȘI: Toți românii sunt obligați să facă asta începând de astăzi, 14 martie!)
Ministrul Agriculturii susține spusele Ministrului Economiei, clarificând faptul că România dispune de rezerve. În plus, autoritățile încurajează cetățenii să se informeze din surse sigure, pentru a nu cumpăra „de frică”.
„România, în momentul de faţă, nu se află în niciun astfel de risc de a apărea o criză alimentară sau să fim în risc de apariţie a unor dezechilibre majore pentru că producem suficient de multă hrană pentru necesarul de consum al populaţiei în ţara noastră.
Îi încurajez pe români să se informeze din surse sigure, să fie liniştiţi din punct de vedere al asigurării necesarului de alimente pentru că România produce suficient de mult astfel încât să ne asigurăm necesarul de consum”, a transmis Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii. (CITEȘTE ȘI: Vești proaste din Rusia! E oficial, România a intrat pe „lista neagră” a lui Vladimir Putin)